Clubul din Liga 2 poate obține dreptul de promovare în Superliga în acest an, dacă își schimbă forma de organizare acum! Anunțul președintelui FRF schimbă totul

Clubul din Liga 2 poate obține dreptul de promovare în Superliga în acest an, dacă își schimbă forma de organizare acum! Anunțul președintelui FRF schimbă totul
  • Publicat:

Revelația Corvinul Hunedoara, câștigătoarea Cupei României și reprezentanta țării în Europa League, va putea să-și schimbe forma de organizare, dar numai până la o anumită dată, pentru ca apoi să atace promovarea în Superligă.

Răzvan Burleanu, șeful FRF, dezvăluie că acest lucru se poate întâmpla numai în cazul în care hunedorenii părăsesc cupele europene înainte de startul ligii secunde, programat pe 3 august.

Corvinul poate promova în Superliga în acest an, dacă își schimbă forma de organizare acum! Anunțul lui Răzvan Burleanu

Corvinul Hunedoara a obținut licența UEFA pentru cupele europene utilizând actualul certificat de identitate sportivă (CIS). Însă, pentru a putea promova în Superligă, gruparea de ligă a doua este obligată să-și schimbe CIS-ul, iar dacă ar fi făcut acest lucru acum, nu ar mai fi avut dreptul să joace în Europa.

Datele de disputare din primul tur preliminar al Europa League sunt 11 și 18 iulie 2024, acolo unde Corvinul va fi prezentă după ce a câștigat Cupa României. Apoi, 25 iulie și 1 august 2024 sunt datele la care vor avea loc partidele din al doilea tur preliminar al Conference League, în cazul în care Corvinul va ieși din Europa League încă din primul tur.

„În cazul în care Corvinul Hunedoara își dorește în această vară să-și schimbe forma de organizare, există un traseu foarte ușor de implementat, atât din partea clubului, cât și din partea federației. Dacă veți corela datele cu participarea în competițiile europene și cu această procedură internă, care e una rapidă, și mai luați în calcul și data de începere a Ligii 2, veți vedea că este posibil”, a declarat Burleanu, citat de golazo.ro.

Președintele FRF vine cu toate detaliile. „Diferența este uriașă”

Răzvan Burleanu susține că Legea Sportului 69/2000 nu le permite cluburilor de drept public să poată participa la competițiile organizate de LPF, însă FRF le poate oferi acestora acest drept, însă numai grupărilor pe care le reprezintă, respectiv celor din Liga 3, Liga 2 și Cupa României.

„Am văzut că, deși au trecut câțiva ani de la acest subiect, în care foarte mulți au considerat și consideră că FRF nu permite unui club de drept public să evolueze în Liga 1, revin asupra acestei stări de fapt.

Un club de drept public, nu poate evolua în Liga I ca urmare a legislației sportive, veche de mai bine de 20 de ani, care nu permite cluburilor de drept public de a se asocia LPF, dar pot să participe în același timp, în toate competițiile organizate de FRF, Liga 3, Liga 2, Cupa României și chiar poți să reprezinți România în cupele europene, dacă îți câștigi acest drept.

Diferența dintre un club de drept public și unul de drept privat, este una uriașă. Nu ne referim doar la modul de finanțare, ci și la cum este structurat. În general, un club de drept public este asemenea unui club departamental, ceea ce înseamnă că tot procesul de luare a deciziilor la nivelul clubului, este supus unei decizii politice și nu te poți deschide unor surse multiple de finanțare”, a declarat șeful suprem de la Casa Fotbalului.

Absolvent al Facultății de Filosofie și Jurnalism, și-a început cariera în presa sportivă scrisă și on-line în urmă cu două decenii la săptămânalul Fanatik, unde și-a făcut ucenicia și apoi a prins experiență în domeniul sportului rege și nu numai. A urmat în 2008 „transferul” ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Anunțul matrimonial devenit viral al unui pensionar rămas văduv: 'Caut parteneră, maxim 50 de ani. Sunt...'
Anunțul matrimonial devenit viral al unui pensionar rămas văduv: 'Caut parteneră, maxim 50 de ani. Sunt...'
S-a lăudat că n-a fost demis niciodată în 26 de ani, iar a doua zi a fost dat afară
S-a lăudat că n-a fost demis niciodată în 26 de ani, iar a doua zi a fost dat afară
Părinții gemenilor dispăruți din Târgu Jiu, în șoc. Ce au găsit în telefonul fraților, înainte de dispariție?!
Părinții gemenilor dispăruți din Târgu Jiu, în șoc. Ce au găsit în telefonul fraților, înainte de dispariție?!
Banii nu aduc fericirea! Cel mai bogat fotbalist din lume, cu salariu de FCSB, nu mai prinde nici lotul echipei sale
Banii nu aduc fericirea! Cel mai bogat fotbalist din lume, cu salariu de FCSB, nu mai prinde nici lotul echipei…
Andreea Bănică, imagini interzise în costum de baie, la 46 de ani: „Arăți ca o puștoaică”
Andreea Bănică, imagini interzise în costum de baie, la 46 de ani: „Arăți ca o puștoaică”
BREAKING Cutremur MARE în România, s-a simţit puternic la Bucureşti. Vom reveni
BREAKING Cutremur MARE în România, s-a simţit puternic la Bucureşti. Vom reveni
BANCUL ZILEI. Bulă:-I-am spus lui fiu-miu să nu se căsătorească cu o orăseancă..
BANCUL ZILEI. Bulă:-I-am spus lui fiu-miu să nu se căsătorească cu o orăseancă..
Ce este un pager. Mii de dispozitive au explodat simultan în Liban: cel puţin 9 morţi şi 3.000 de răniţi
Ce este un pager. Mii de dispozitive au explodat simultan în Liban: cel puţin 9 morţi şi 3.000 de răniţi
SPIONII de la Hollywood! Marii ACTORI care au fost informatori
SPIONII de la Hollywood! Marii ACTORI care au fost informatori
Cum a ajuns Irinel Columbeanu falit și uitat într-un azil. Pe ce şi-a cheltuit toată averea
Cum a ajuns Irinel Columbeanu falit și uitat într-un azil. Pe ce şi-a cheltuit toată averea
Nelson Mondialu ZGUDUIE showbizul! A rupt tăcerea despre Liana, după nunta lui Livian: „E fata mea adoptată”
Nelson Mondialu ZGUDUIE showbizul! A rupt tăcerea despre Liana, după nunta lui Livian: „E fata mea adoptată”
Asociația de proprietari e obligată să notifice. Fiecare proprietar de apartament trebuie să plătească
Asociația de proprietari e obligată să notifice. Fiecare proprietar de apartament trebuie să plătească
Sicriul Anei Maria Vasiliu a ajuns acasă! Familia, răpusă de durere
Sicriul Anei Maria Vasiliu a ajuns acasă! Familia, răpusă de durere
Doliu la TVR! A murit o emblemă a știrilor din România
Doliu la TVR! A murit o emblemă a știrilor din România
Ce jocuri primesc abonații PlayStation în septembrie 2024?
Ce jocuri primesc abonații PlayStation în septembrie 2024?
A murit Toto Schillaci, supranumit „eroul nopţilor magice”
A murit Toto Schillaci, supranumit „eroul nopţilor magice”
Codul Rutier 2024: Echipamente obligatorii pentru mașini. Șoferii pot primi amenzi usturătoare
Codul Rutier 2024: Echipamente obligatorii pentru mașini. Șoferii pot primi amenzi usturătoare
Povestea lui Piki, câinele erou care și-a salvat stăpânul din inundațiile de la Galați. L-a trezit când apa era deja până la brâu
Povestea lui Piki, câinele erou care și-a salvat stăpânul din inundațiile de la Galați. L-a trezit când apa era deja…
×